Un oficial guvernamental a declarat că guvernul francez urmează să majoreze prețurile la electricitate, pentru consumatorii casnici, cu 10% începând cu luna august. Oficialul a adăugat că aceasta va fi singura majorare de preț până în februarie 2024.

“Ne aflăm într-o fază de revenire la normalitate sau, altfel spus, de revenire la un nou echilibru după criza energetică cu care ne-am confruntat, chiar dacă, evident, prețurile la energie rămân ridicate”, a declarat sursa guvernamentală. A continuat prin a sublinia că francezii vor continua, totuşi, să beneficieze de unele dintre cele mai mici prețuri din Europa.

Majorarea de 10% este semnificativ mai mică decât cea propusă de Comisia franceză de reglementare în domeniul energiei (CRE) care, pe baza prețurilor actuale de pe piață, a recomandat o creștere de 74,5%. Franța a înregistrat, de asemenea, un nivel record al producției nucleare.

Ministrul de finanțe Bruno Le Maire a declarat că plafonarea prețurilor la electricitate din Franța va fi eliminată treptat și se va încheia la sfârșitul anului viitor.

Prețurile europene la electricitate au crescut vertiginos anul trecut, în principal din cauza consecințelor războiului din Ucraina.

Sursă: Reuters

Foto: MingWei Chan | Dreamstime 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday