Alianța producătorilor de film și televiziune (AMPTP), care negociază în numele marilor producători, cum ar fi Netflix, Disney și Warner Bros, a declarat că sindicatul actorilor (SAG-AFTRA) “continuă să caracterizeze greșit negocierile”. Actorii au declanșat greva săptămâna trecută, joi, după ce negociatorii nu au reușit să ajungă la un acord cu studiourile cu privire la un nou contract pe trei ani, care să conțină beneficii mai mari și limitări cu privire la utilizarea imaginii actorilor de către inteligența artificială.

“Acordul pe care SAG-AFTRA l-a refuzat pe 12 iulie valorează peste un miliard de dolari în creșteri salariale, contribuții pentru pensii și sănătate și alte creșteri și include protecții pe durata celor trei ani, în mod special în ceea ce privește inteligența artificială. Faptul că SAG-AFTRA afirmă că nu am fost receptivi la nevoile membrilor săi este cel puțin nesincer”, a precizat AMPTP într-un comunicat.

Mai devreme, luni, SAG-AFTRA, care reprezintă peste 160 de mii de actori, a publicat o listă detaliată a cererilor sale și a ceea ce susține că au fost răspunsurile studiourilor, sub titlul Luptăm pentru supraviețuirea profesiei noastre. Printre acestea, SAG-AFTRA a declarat că a cerut o creștere generală a salariilor de 11% în primul an de contract pentru a compensa inflația. Sindicatul a precizat că studiourile au replicat cu o ofertă de 5%.

Reuters amintește că actorii s-au alăturat membrilor Breslei de Scenariști din America (WGA), care au intrat în grevă pe 2 mai după ce nu au reușit să ajungă la un acord cu AMPTP.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday