Sondajul realizat de Institutul german Ifo și de Institutul elvețian de politică economică analizează așteptările economiștilor privind inflația la nivel mondial. Studiul, la care au participat 1.400 de economiști din 133 de țări, arată că estimările privind inflația rămân la un nivel ridicat, de 7%, la nivel global.

Referitor la Europa, estimările arată că inflația va fi cea mai scăzută din lume, atât pentru anul în curs, cât și pentru anii 2024 și 2026. Deși există o tendință de scădere a inflației, experții nu se așteaptă la o revenire la ținta de inflație de 2% a BCE, cel puțin până în 2026. Există, de asemenea, diferențe majore în ceea ce privește așteptările experților în materie de inflație în cadrul regiunilor din Europa. De exemplu, ratele inflației preconizate pentru 2023 sunt semnificativ mai mari în Europa de Est decât în alte părți ale continentului. România va avea în acest an o inflație medie de 10-12%, după care va scădea spre 6-8% în 2024, arată sondajul ISondaj Ifo Institute. România și alte țări din estul Europei vor încheia 2023 cu o inflație medie de cel puțin 10%, peste nivelul de 7% prognozat la nivel global.fo.

Specialiștii subliniază că ratele așteptate ale inflației variază foarte mult de la o regiune la alta și sunt drastic mai mari în anumite țări și în regiuni precum Africa și America de Sud decât în restul lumii. Experții se așteaptă la rate ridicate ale inflației la nivel mondial în anii următori, însă aceasta va scădea la 6% cel mai probabil în 2024. Pe termen lung, până în 2026, așteptările privind inflația rămân, de asemenea, ridicate, la 4,9%.

Sondajul integral Ifo Institute

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday