Jake Sullivan a declarat pentru CNN că unul dintre motivele pentru care Ucraina nu a fost invitată la Vilnius să adere la NATO este războiul cu Rusia. Aderarea, a precizat acesta, ar însemna un război direct al NATO cu Rusia: “Alianța a precizat clar seara trecută că așteaptă un viitor în care Ucraina devine membră a alianței. Vom lucra cu Kievul de-a lungul drumului spre NATO, dar nu suntem pregătiți în acest moment să invităm Ucraina în Alianță”, a adăugat oficialul american. 

În ceea ce privește nemulțumirile președintelui Ucrainei față de rezultatele summitului NATO de la Vilnius, consilierul pentru securitate națională al SUA a declarat că “președintele Zelenski a avut, evident, o viziune diferită în această privință. Dar președintele Joe Biden este sincer cu el astăzi, așa cum a fost în fiecare conversație telefonică și întâlnire directă de până acum, expunându-și raționamentul, gândirea și apoi ascultând cu atenție ce are de spus Volodimir Zelenski”. 

Presat de jurnaliștii americani să vorbească despre reformele specifice pe care Ucraina trebuie să le implementeze ca parte a procesului de aderare la NATO, Sullivan a spus că “mingea este în terenul Ucrainei”, dar că alianța și Kievul vor “pune accent în special pe dezvoltarea rapidă în anumite domenii, în vederea îmbunătățirii democrației ucrainene”.

Întrebat și despre un termen pentru sfârșitul războiului, Sullivan a spus că înțelege dorința Ucrainei de a deveni membră a NATO “cat mai curând posibil”, dar a subliniat că “situația este dinamică, iar NATO trebuie să rămână flexibilă, lucrând îndeaproape cu Ucraina în drumul acesteia spre aderare, pentru a determina exact momentul când extinderea alianței ar avea sens”.

Sursa: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday