Obiectivul de modernizare a fabricii din Torino a Stellantis, Mirafiori, va fi complet până în 2025 şi, conform sindicatelor italiene, va avea peste 10 mii de angajaţi, dintre care aproximativ 60% ingineri. “Regândim clădirile noastre emblematice pentru a răspunde mai bine modurilor actuale hibride de lucru, în condițiile în care un număr semnificativ dintre colegii noștri beneficiază de avantajele muncii de la distanță, contribuind astfel la reducerea amprentei de carbon a companiei”, a declarat unul dintre directorii companiei.

Mirafiori urmează să se claseze, în acest mod, printre locaţiile “grEEn-campus” ale Stellantis, alături de uzinele Poissy (Franța) și Rüsselsheim (Germania), ca parte a planului de decarbonizare a unităților de proiectare, de cercetare şi dezvoltare ale companiei.

Facilitățile din grEEn-campus vor folosi mii de panouri fotovoltaice, tehnologie de ventilaţie cu consum de energie redus, vor folosi materiale reciclate și vor beneficia de “vaste spaţii verzi”, susține compania, care vrea să devină o entitate cu emisii de carbon zero net până în 2038.

Stellantis a adoptat şi alte măsuri de dezvoltare la Torino, care urmează să fie implementate în următorii ani. A pus bazele unui centru tehnologic pentru baterii, care va asigura testarea și validarea performanțelor componentelor bateriilor (celule, module, pachete) în timpul etapelor de dezvoltare și producție. Va integra, în 2024, o unitate pentru fabricarea și furnizarea de cutii de viteze automate cu mai multe trepte, eDCT, pentru următoarea generație de mașini hibride și plug-in.

Surse alternative: Reuters, Stellantis

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday