Președintele din Belarus, Alexandr Lukașenko, a detaliat, pentru prima dată, ce a discutat cu Putin și Prigojin în weekend, când a început rebeliunea trupelor Wagner. Potrivit relatărilor lui Lukașenko, acesta a vorbit pentru prima dată cu Putin sâmbătă, la 10 dimineața. În urma discuției, Lukașenko susține că și-a dat seama că situația din Rusia poate avea urmări foarte grave și afirmă că ar fi încercat să îl convingă pe Putin să nu reprime violent mișcarea mercenarilor Wagner. 

În acest context, i-a sugerat să încerce să discute cu Evgheni Prigojin, iar Putin a răspuns “Ascultă, Sașa, este inutil. Nici măcar nu răspunde la telefon, nu vrea să vorbească cu nimeni”. În continuare, Putin l-a informat pe Lukașenko despre faptul că Prigojin și mercenarii săi se află la Rostov, după care i-a cerut președintelui bielorus să încerce să intre în legătură cu Prigojin. 

“La 11:00, a trebuit să găsesc aceste telefoane. Am spus: Cum îl contactez? Dă-mi numărul de telefon. Putin mi-a spus că cel mai probabil, FSB îl are, iar până la mijlocul zilei, stabilisem trei canale prin care puteam vorbi cu trupele Wagner din Rostov”, a declarat președintele bielorus, care a subliniat că a încercat timp de câteva ore să-l convingă pe Prigojin să oprească avansul spre Moscova.

De asemenea, Alexandr Lukașenko pretinde că l-a avertizat pe șeful Wagner, Evgheni Prigojin, că forțele sale “vor fi distruse precum gândacii” dacă își continuă marșul către capitala Rusiei. Totodată, spune că timp de 30 de minute, “eu cu Prigojin ne-am înjurat și ne-am adresat cuvinte foarte urâte”.

Lukașenko argumentează că a decis să facă publice aceste discuții după ce Putin a fost criticat pentru că nu a reprimat violent revolta Wagner și pentru că a decis să închidă dosarul penal deschis împotriva lui Prigojin.

Acesta a conchis că Belarus nu construiește în prezent tabere pe teritoriul său pentru forțele Wagner, în urma rebeliunii de sâmbătă: “Nu construim încă nicio tabără. Dar, dacă vor dori, îi vom găzdui. Deocamdată, taberele lor sunt la Luhansk. Wagner a primit câteva terenuri abandonate în interiorul Belarus, dacă au nevoie de ele.”

Surse: CNN, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday