Update: Medicul George Sarzea, din cadrul SAJ Călărași, a detaliat la Europa FM că este vorba de șase copii cu vârste între 3 și 16 ani, membri ai aceleași familii. Medicul Sarzea a explicat că familia primea un tratament specific cu un antibiotic cu efecte adverse destul de mari: “Dintr-un accident, părinții au dat tot tratamentul într-o singură doză (…) Era vorba de două comprimate și jumătate per doză și mama a înțeles două folii și jumătate – undeva la 30 de comprimate”.

Știrea în formă inițială: Pompierii au anunțat marți după-amiază că trei elicoptere SMURD intervin în județul Călărași la un caz unde mai mulți copii au fost intoxicați, în localitatea Dragalina. Din primele date, șase copii au ingerat o substanță medicamentoasă. Cu toții au fost transportați la spitalul Grigore Alexandrescu din București.

“După ajungerea echipajului cu medic al SAJ Călărași, a fost luată decizia intervenției a 3 elicoptere de la punctele de operare aeromedicală din București, Galați și Constanța. Trei copii aflați într o stare mai gravă vor fi transferați la spital pe cale aeriană, iar ceilați trei copii pe cale terestră, cu o Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple. Intervenția este în dinamică”, transmite DSU.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday