Rezoluția a fost adoptată în unanimitate de deputații Comisiei pentru Petiții. Aceștia subliniază că “regretă decizia Consiliului din 8 decembrie de a respinge aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen fără a prezenta nicio justificare juridică legată de criteriile de aderare”.

În rezoluția de marți, deputații mai informează că “faptul că România și Bulgaria sunt încă în afara zonei Schengen reprezintă o povară socială și economică importantă pentru firmele și populația din cele două țări. Cetățenii din Bulgaria și România sunt discriminați, deoarece se confruntă cu întârzieri și aglomerații la granițe, dificultăți birocratice și costuri suplimentare atunci când călătoresc sau fac afacer în străinătate”.

Potrivit Parlamentului European, timpul de așteptare la punctele de trecere a frontierei din România și Bulgaria pornește de la 8 ore și poate ajunge până la câteva zile, în comparație cu cele 10 minute în cazul țărilor membre Schengen. Aceste întârzieri îngreunează cel mai mult munca transportatorilor de mărfuri și persoane, mai precizează deputații din Comisia pentru Petiții. 

În același timp, “pe lângă prejudiciul cauzat pieței unice a UE prin împiedicarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre UE, textul mai subliniază și daunele ireparabile pentru mdiu. Sănătatea șoferilor, a agenților vamali și a persoanelor care locuiesc în apropierea punctelor de trecere a frontierei este pusă în pericol de nivelul crescut de poluare cauzat de miile de vehicule care așteaptă să treacă granița, în condițiile în care în fiecare an sunt emise aproximativ 46 de mii de tone de dioxid de carbon”. 

Rezoluția adoptată astăzi va fi votată de Parlamentul European în ședința din 10-13 iulie.

În octombrie, Parlamentul European a adoptat a patra rezoluție prin care cere Consiliului UE să permită României aderarea “fără întârziere” la spațiul Schengen. Parlamentul European a mai adoptat rezoluții în favoarea României și în 2018, 2020 și 2021.

Sursa: Parlamentul European

Sursa Foto: Cateyeperspective / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday