Autoritățile pariziene au transmis că, în cadrul planului în valoare de 1,4 milioane de euro de curățare a fluviului care traversează capitala Franței, francezii vor putea de anul viitor să înoate din nou în Sena, după ce practica a fost interzisă în 1923, din cauza pericolului reprezentat de traficul naval și de poluarea apei.

În cadrul inițiativei, autoritățile din Paris precizează că vor impune măsuri drastice împotriva locuitorilor care varsă apele reziduale în fluviu. De asemenea, se vor îmbunătăți și stațiile de tratare a apei și vor fi construite baze de stocare, pentru a preveni deversarea în Sena a apelor pline de bacterii, în timpul ploilor.

În prezent, apa fluviului care traversează capitala Franței este atât de toxică încât până și peștii se străduiesc să supraviețuiască. Pe lângă faptul că este o groapă de gunoi pentru biciclete stricate și alte gunoaie, apele râului sunt netratate. Principala funcție a căii navigabile este transportul de bunuri și de persoane, însă în următorii doi ani, spun autoritățile franceze, turiștii vor putea din nou să înoate în Sena, după 100 de ani de interdicție.

În timpul anilor 1900, probele concursurilor de înot din cadrul Jocurilor Olimpice s-au ținut în râul Sena. Cu ocazia Jocurilor Olimpice de anul viitor, care vor fi găzduite la Paris, francezii iau acum mult mai în serios problemele cu care se confruntă fluviul după decenii de amânare. Râul trebuie să fie gata pentru triatlonul olimpic și pentru cursele în ape deschise până în luna iulie a anului viitor. După Jocurile Olimpice, râul va fi deschis publicului în vara anului 2025.

Sursa: Euronews

Sursa Foto: Spod / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday