Hunter Biden va pleda vinovat pentru două infracțiuni fiscale și a încheiat o înțelegere cu procurorii federali cu privire la acuzația că a deținut ilegal arme de foc, reiese din dosarele depuse de Departamentul de Justiție în instanță. Presa internațională scrie că cel mai probabil fiul președintelui Joe Biden va fi de acord să urmeze un tratament pentru dependența de droguri și cu o perioadă de monitorizare. În urma acordul, probabil că Hunter Biden nu va ajunge în pușcărie, însă înțelegerea trebuie să fie aprobată și de un judecător.

”Hunter își va asuma responsabilitatea pentru două cazuri în care nu a depus declarații fiscale, conform unui acord de recunoaștere a vinovăției. O acuzație de deținere ilegală de armă de foc va face obiectul unui alt acord. Știu că Hunter consideră că este important să-și asume responsabilitatea pentru aceste greșeli pe care le-a făcut în timpul unei perioade de tulburări și dependențe din viața lui. Așteaptă cu nerăbdare să-și continue recuperarea și să meargă mai departe”, a declarat Chris Clark, avocatul Hunter Biden.

Acuzațiile au fost detaliate într-un dosar penal la Tribunalul Districtual al SUA din Delaware, unde procurorul american David Weiss, desemnat de Donald Trump, a condus o anchetă care a vizat la un moment dat și acuzații de spălare de bani. Ancheta a început în 2018 și a durat cinci ani, în care au fost implicați mai mulți procurorii federali, agenții FBI și inspectorii fiscali.

Surse: NBC News și The New York Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday