Procurorii DNA informează că, în perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, primarul Radu Cristian ar fi încheiat cu o firmă de avocatură (reprezentată de un avocat din cadrul Baroului București, trimis de asemenea în judecată), un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. 

O parte dintre aceste contracte ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă firmă de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte”, mai transmite DNA.

Primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați (Boiță Petrina, Dumitrana Romulus, Călin Didi George, Vlădescu Daniel Fotin Diana-Ionela și Negru Maria), funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte, ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare. Ca urmare, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei.

Comunicatul DNA

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday