Update, marți, ora 7:00. Potrivit Sky News, între cele cinci persoane aflate la bordul submersibilului se numără miliardarul britanic Hamish Harding și precum și Stockton Rush, directorul executiv al OceanGate Expeditions, compania care deține submersibilul și organizează turul la epava Titanicului. Aparatul este condus de pilotul francez Paul-Henry Nargeolet.

Hamish Harding este fondatorul unei companii internaționale de brokeraj de avioane cu sediul în Dubai și a devenit celebru pentru misiunea One More Orbit, care în 2019 a stabilit recordul mondial de viteză pentru cea mai rapidă circumnavigare a Pământului peste ambii poli geografici.

Rezerva de aer a submersibilului este de 96 de ore, dar acesta a dispărut duminică dimineață (pe ora SUA) ceea ce înseamnă că marți dimineață (ora României) persoanele aflate la bord mai au aer pentru cel mult două zile și jumătate.

Update, ora 23:20 Paza americană de Coastă a informat că submarinul a dispărut duminică dimineață (după ora locală), după aproximativ o oră și 45 de minute de scufundare. Submarinul are o lungime de 6,4 metri, iar la bordul său se află cinci persoane.

În prezent, este căutat cu aeronavele de supraveghere ale Marinei Americane și Marinei Canadiene, între ele un avion P8 Poseidon, cu capacități de detectare subacvatică, scrie BBC.

Update, ora 18:45: OceanGate, care operează submersibilul dispărut, a transmis că “explorează și mobilizează toate opțiunile” pentru a aduce echipajul înapoi în siguranță, fără a da detalii despre numărul de persoane care se aflau la bord. A precizat că a primit “asistență extinsă de la mai multe agenții guvernamentale și companii de mare adâncime“, în eforturile de a restabili contactul cu submersibilul. “Lucrăm pentru întoarcerea în siguranță a membrilor echipajului“, a mai transmis compania.

Potrivit BBC, OceanGate Expeditions, este o companie privată care desfășoară submersibile pentru expediții la mare adâncime. Submersibilul poate găzdui cinci persoane, dintre care trei turiști. O scufundare completă până la epava Titanicului, inclusiv coborârea și urcarea, durează opt ore.

Știrea în forma inițială: Paza de Coastă din Boston, Statele Unite, a declarat pentru BBC că o operațiune pentru găsirea submersibilului este în curs de desfășurare. Nu este clar câți oameni erau la bord în momentul în care a dispărut sau dacă erau persoane la bord.

Submersibilul, folosit pentru a duce turiștii să vadă epava Titanicului, a dispărut în Oceanul Atlantic. Celebrul vas se află la o adâncime de 3.800 metri, pe fundul Atlanticului, la aproximativ 600 de kilometri în largul coastei Newfoundland, Canada, iar submarine de mici dimensiuni sunt ocazional folosite pentru turism.

Sursă: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday