Potrivit armatei sud-coreene, resturile rachetei “Chollima-1” au fost recuperate joi seara, din nordul coastei de vest, de la o adâncime de 75 de metri. Partea de rachetă recuperată, care pare a fi un rezervor de combustibil, urmează să fie analizată în detaliu în cooperare cu SUA, anunță oficialii de la Seul.

Armata sud-coreeană a anunțat că și China a organizat propria operațiune de căutare a resturilor. Beijingul a trimis nave de război în apele unde s-a prăbușit satelitul, conform sud-coreenilor.

Căutările vor continua pentru a găsi și alte părți din satelitul lansat luna trecută. Dacă armata ar găsi un motor atașat la rezervor, acesta ar putea ajuta la descoperirea unor caracteristici ale noului motor de rachetă al Coreei de Nord, care este conceput pentru a produce un impuls mai mare la altitudini mai înalte. Chang Young-keun, profesor la Universitatea Aerospațială din Coreea de Sud, a declarat că resturile ar putea oferi, de asemenea, indicii privind progresul tehnic al Coreei de Nord în ceea ce privește capacitatea sa de a produce rachete balistice intercontinentale, dar și dacă a achiziționat componente din străinătate, într-o potențială încălcare a sancțiunilor. 

Luna trecută, Coreea de Nord a lansat primul său satelit pe orbită, dar acesta s-a prăbușit în mare. Sudul a început operațiunile de căutare la scurt timp și recuperase deja părți mici din rachetă, însă a fost nevoie de intervenția armatei, care a trimis zece nave și zeci de scafandri pentru a ajuta echipele de căutare să facă față vremii nefavorabile și a valurilor puternice. 

Sursa: Reuters

Sursa foto: @nknewsorg | Twitter

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday