Garda de Coastă a transmis că numărul persoanelor aflate pe navă este, la momentul actual, necunoscut. Totuşi, transmite că 104 persoane au fost recuperate la 87 de km de coasta Pylos, aflată în sud-vestul Peninsulei Peloponez, şi transportate ulterior într-un oraş din sudul Greciei. Supraviețuitorii susțin că la bord se aflau cel puțin câteva sute de persoane.

Conform informaţiilor preliminare, ambarcaţiunea a plecat din Libia, Tobruk, şi se îndrepta spre Italia. Nicio persoană nu purta vestă de salvare.

Numărul persoanelor fără documente care sosesc pe mare pe continentul european a crescut drastic în acest an din cauza conflictelor, a inegalității globale și a crizei climatice. Potrivit datelor Agenției ONU pentru refugiați, 36 de mii de persoane au ajuns în regiunea mediteraneană a Europei în perioada ianuarie-martie, adică aproape dublu față de aceeași perioadă din 2022. CNN transmite că este cel mai mare număr de la criza refugiaților din 2015 și la începutul lui 2016, în timpul războiului civil din Siria. Atunci, peste un milion de persoane au migrat pe continentul european.

Surse: CNN, AP

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday