Moderatorii mai multor comunități mari de pe Reddit au decis să le facă vizibile doar pentru membri, timp de 48 de ore fiind inaccesibile publicului larg. Protestul vine după ce Reddit a anunțat că, începând de luna viitoare, dezvoltatorii de aplicații terțe care utilizează vastele rezerve de date ale Reddit, vor trebui să plătească un preț pentru conținut, iar schimbările ar putea afecta persoane din toate domeniile, de la companii mari, precum OpenAI, până la micii dezvoltatori.

Acțiunea se pregătește de câteva săptămâni, încă de când Reddit a anunțat, în aprilie, că va începe să perceapă taxe de la terți pentru folosirea interfeței sale de programare (API). De exemplu, aplicația Apollo, foarte populară printre utilizatori Reddit, a transmis că își închide serviciul, deoarece ar trebui să plătească Reddit peste 20 de milioane de dolari pe an.

Potrivit Reuters, unul dintre motivele pentru care Reddit a decis taxarea accesului la API este folosirea conținutului său de către dezvoltatorii de programe cu Inteligență Artificială (AI). Forumurile de conversații de pe Reddit conțin o mulțime de date care pot fi folosite pentru a antrena instrumente precum ChatGPT.  În timp ce unele dintre aceste date pot fi colectate într-un mod nestructurat, API-ul Reddit ușurează munca companiilor de a găsi și de a pune laolaltă datele în mod direct.

Directorul general al Reddit, Steve Huffman, a declarat într-un interviu acordat pentru The New York Times în luna aprilie că: “Baza de date a Reddit este foarte valoroasă” și că nu dorește să “ofere gratuit toată această informație unora dintre cele mai mari companii din lume”.

Rețeaua de socializare, care are 430 de milioane de membri activi, la nivel mondial, lasă controlul asupra conținutului în grija moderatorilor voluntari, însă luni peste 7.000 de subreddit-uri au trecut “în privat” fiind închis accesul celor care nu sunt membri. Un subreddit este o comunitate de persoane (un forum) care se adună pentru a discuta despre un subiect de interes comun. Spre deosebire de majoritatea celorlalte platforme de socializare, Reddit depinde în mare măsură de moderatorii comunității care supraveghează gratuit subreddit-urile lor pentru a elimina conținutul ofensator sau ilegal.

Subreddit-uri precum r/Music, r/gaming, r/science și r/todayilearned – toate cu peste 30 de milioane de utilizatori participă acum la protest, iar r/Music intenționează să îl prelungească pe termen nelimitat.

Surse alternative: Reuters, BBC

Sursă Foto: Daniel Constante | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday