Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de vreme instabilă, cu furtuni și ploi torențiale, valabile pentru zilele următoare, astfel:

Duminică, 11 iunie

  • Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată până la ora 23, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Muntenia. Se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
  • Cod Portocaliu de averse torențiale, valabil până la ora 21, în județele Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava, Neamț și Harghita și zona de munte a județelor Maramureș, Bihor, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș și Bacău. În județele Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava, Neamț și Harghita și zona de munte a județelor Maramureș, Bihor, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș și Bacău vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

Luni, 12 iunie

  • Începând de luni, ora 10, până marți la ora 10, Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Oltenia, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și în Carpații Occidentali. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
  • În același interval, este în vigoare și un Cod Portocaliu de ploi torențiale, în județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Dolj și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara și Argeș. Local, cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și izolat de peste 60 l/mp.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday