Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări de vreme severă, în intervalul 14:00-23:oo.

  • Cod Portocaliu de averse torențiale, în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj și zonele de munte ale județelor Alba, Bistrița Năsăud, Mureș și Suceava. Local, cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).
  • Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și nord-vestul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

Meteorologii precizează că, în zilele următoare, vremea va fi instabilă mai ales în regiunile vestice, nordice, centrale și la munte.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday