Anunțul a fost făcut de Donald Trump pe platforma sa de socializare Truth Social. Acesta a fost inculpat de un juriu federal pentru reținerea de documente guvernamentale clasificate și obstrucționarea justiției, potrivit unui avocat al fostului președinte. Astfel, Trump a fost convocat marţi la tribunalul federal din Miami pentru a doua punere sub acuzare, după cea din primăvară, referitoare la cumpărarea tăcerii unei actriţe de filme pentru adulți, în 2016.

Actul de acuzare nu a fost publicat, iar Departamentul de Justiție nu a făcut niciun comentariu cu privire la dosarul lui Trump. The New York Times relatează că este vorba în total despre șapte capete de acuzare. Ca și în alte cazuri penale, acuzațiile exacte împotriva lui Trump sunt sub sigiliu și nu vor fi dezvăluite până când acesta nu va fi adus la tribunal pentru o punere sub acuzare oficială. În acel moment, rechizitoriul va fi desigilat, iar procurorii vor prezenta dovezile avocaților lui Trump.

Reamintim, anul trecut, agenții FBI au recuperat peste 11 mii de documente, printre care peste o sută clasificate, după ce au obținut un mandat de percheziție al proprietăţii Mar-a-Lago a fostului președinte. Anterior acestei descoperiri, avocații lui Trump au informat oficial că toate documentele clasificate au fost returnate. Conform legii, un președinte trebuie să se asigure că a predat toate documentele secrete Arhivelor Naționale. Deşi nu este clar ce detalii conţin documentele din posesia fostului preşedinte, materialele clasificate includ, de obicei, informații care ar putea afecta securitatea națională dacă ar fi publicate. 

Fostul preşedinte a negat în mod repetat că a comis vreo infracțiune și a descris acuzaţia drept “motivată politic” și “o vânătoare de vrăjitoare”, ce ar avea rolul de a-i îngreuna campania electorală. 

Surse: BBC, NY Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday