UPDATE: Autoritățile franceze au anunțat bilanțul final al incidentului din parcul situat în orașul Annecy, din sud-estul Franței. Un refugiat sirian a înjunghiat cu un cuțit patru copii, cu vârste până în trei ani, și doi vârstnici. Doi minori și un adult sunt în prezent internați în spital, cu răni care le pun viața în pericol.

Prim-ministrul francez a detaliat că suspectul este un bărbat sirian în vârstă de 31 de ani, care a primit azil în Suedia în urmă cu zece ani. El a intrat ilegal în Franța cu documente de identitate suedeze, dar i-a fost respinsă cererea de azil. Potrivit procurorilor, nu are antecedente penale sau psihiatrice și nu sunt indicii că motivația sa ar fi fost legată de terorism, potrivit BBC.

Știrea inițială: Un bărbat a atacat cu un cuțit mai multe persoane, printre care și copii, joi dimineața, la loc de joacă din apropierea lacului Annecy, din sud-estul ţării. Informaţiile preliminare arată că şase copii cu vârste de aproximativ trei ani sunt grav răniți, dintre care doi în stare “de urgență absolută”. Alţi doi adulţi, inclusiv agresorul, au suferit leziuni.

Martorii au declarat pentru presa franceză că atacatorul purta un turban. Surse din poliție au precizat pentru Le Figaro că acesta este cetățean sirian, solicitant de azil. A fost imobilizat și dus la spital, pentru tratarea rănilor.

Surse alternative: BFMTV, France 24

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday