Recep Tayyip Erdogan a depus jurământul în cadrul unei ceremonii desfășurate în clădirea parlamentului din Ankara: “Eu, în calitate de președinte, jur pe onoarea și integritatea mea în fața marii națiuni turce, să protejez existența și independența statului, să respect Constituția, statul de drept, democrația, principiile și reformele lui Ataturk [primul președinte al Republicii Turce] și principiile republicii laice”.

La ceremonia de la palatul prezidențial și-au anunțat prezența Secretarul General al NATO, președintele Azerbaidjanului, vicepreședintele Iranului, premierul Armeniei, premierul Pakistanului, premierul Ungariei și președintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului din Rusia. DW scrie că în total, sunt așteptați 21 de președinți și 13 prim-miniștri.

Tot în această seară, Erdogan este așteptat să anunțe noul guvern, iar presa internațională scrie că prim-ministru ar putea fi numit Mehmet Simsek, care a fost ministru de finanțe și viceprim-ministru. Simsek este cunoscut pentru că se opune politicilor neconvenționale ale lui Erdogan.

Între 2003 și 2014, Erdogan a fost prim-ministrul Turciei, iar de atunci a avut două mandate de președinte. El a câștigat al treilea mandat în urma alegerilor de weekendul trecut, în care a obținut 52,18% din voturile exprimate. Într-o analiză publicată la începutul săptămânii, Foreign Affairs arăta că Turcia face tranziția de la democrație iliberală la autocrație pe modelul lui Putin.

Sursa: DW

Foto: Twitter/@trpresidency

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday