Eurostat anunță că inflația în Zona Euro a scăzut de la 7% în aprilie până la 6,1% în mai. Economiștii se așteptau ca indicatorul să coboare doar până la 6,3%. Este cel mai scăzut nivel din ultimele 15 luni, de când Rusia a invadat Ucraina.

Deciziile de politică monetară ale Băncii Centrale Europene se bazează pe inflația de bază, care exclude prețurile la energie și alimente, explică Financial Times. Acest indice a scăzut de la 5,6% la 5,3% în mai. Totuși, s-ar putea ca evoluția să nu fie suficientă pentru ca BCE să nu mai majoreze dobânda de referință, la ședința de peste două săptămâni.

Economiștii explică faptul că inflația de bază a coborât pentru că Germania a introdus un bilet de călătorie de 49 de euro pe lună, subvenționat, fapt ce a tras în jos prețul serviciilor de transport din întreaga Uniune Europeană.

BCE a majorat dobânda de referință la un nivel fără precedent, de la -0,5% în iulie 2022 până la 3,25% în aprilie 2023. Analiștii se așteaptă la o nouă majorare, de un sfert de punct procentual, plus încă o creștere în iulie.

Inflația a scăzut în 18 din cele 20 de state ale Zonei Euro, excepție făcând Olanda, unde a crescut, și Malta, unde a stagnat, potrivit datelor Eurostat. Inflația la bunuri a fost în mai de 5,8% și la servicii de 5%.

Sursa: Financial Times

Foto: Edips | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday