În raportul său anual, cea mai mare bancă germană arată că rata creditelor neperformante (neplătite) va atinge vârful la finalul anului viitor, din cauza creșterilor agresive ale dobânzilor de referință, atât în SUA cât și în UE, menite să domolească inflația.

Deutsche Bank estimează că peste 11% din creditele acordate în SUA nu vor mai putea fi plătite, un nivel comparabil cu cel din 2008, de 12%. Riscurile de nerambursare pentru firmele europene sunt mai mici, având în vedere sprijinul fiscal acordat de țările UE, dar și expunerea mai mică a băncilor europene pe sectorul tehnologic. Totuși, în Europa, sectorul imobiliar este cel care se confruntă cu cea mai mare presiune, mai arată Deutsche Bank.

Potrivit analiștilor instituției, valul de credite neperformante a început deja, iar riscul de recesiune pentru SUA este acum la 35-40%, cel mai mare din ultimii ani. Cea mai mare economie a Europei, Germania, a intrat deja într-o recesiune tehnică. În același timp, mai spune Deutsche Bank, momentul marchează finalul ciclului de boom al creditării din ultimii 20 de ani, în condițiile în care FED și BCE sunt acum la cel mai ridicat nivel al dobânzilor din ultimii 15 ani.

Surse alternative: Reuters, Insider

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday