Update ora 12:00: La doar câteva ore după un atac masiv cu drone și rachete, Rusia a lansat un nou atac asupra Kievului. În capitală au fost raportate explozii și mai multe regiuni ale Ucrainei se află sub alertă de raid aerian.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a scris pe Telegram că atacul continuă și a îndemnat populația să nu părăsească adăposturile.

Știrea în forma inițială: Al doilea val masiv, consecutiv, de drone kamikaze și rachete, trimise de ruși asupra Kievului și a altor orașe, azi-noapte. Acestea nu afectează aproape deloc resursele ofensive ale Ucrainei, iar analiștii militari cred că Putin este el însuși îngrozit și atacă orașele ucrainene în scop de demoralizare.

Rusia a lansat drone de producție iraniană și rachete de croazieră, pentru a doua noapte, consecutiv, în ceea ce pare a fi un al doilea val “de saturație”, în care antiaeriana ar trebui copleșită de numărul mare de proiectile, consumându-și muniția și scăpând, inevitabil, o parte dintre ele.

La Kiev, unde autoritățile militare ucrainene susțin că au interceptat 40 de ținte aeriene, au fost raportate incendii și victime în diferite cartiere, dar infrastructura critică nu a fost avariată. În schimb, la Odesa, resturile unei rachete au căzut peste infrastructura portuară. Alte rachete și drone au vizat orașele sudice Herson și Nikolaev, dar și regiunea Poltava, precum și Liovul.

În total, autoritățile militare ucrainene spun că au interceptat 37 de rachete de croazieră și 29 de drone Shahed, plus o dronă de recunoaștere.

Analistul militar britanic Richard Kemp, fost colonel în Royal Army, crede că aceste atacuri au scop de demoralizare, în așteptarea ofensivei ucrainene. Într-o analiză publicată de The Telegraph el arată că Putin însuși este îngrozit de perspectiva acesteia.

ISW observă că rușii continuă să aloce un număr disproporționat de muniții aeriene pentru a viza Kievul, în loc să acorde prioritate infrastructurii sau instalațiilor militare, ceea ce afectează destul de puțin capacitățile ofensive ale Ucrainei. În acest timp, ritmul operațiunilor rusești la Bakhmut rămâne foarte scăzut, iar atacurile acestora pe Frontul de Est, pe linia Kupiansk-Svatove-Kreminna sunt limitate.

Surse alternative: ISW, PravdaUA, The Telegraph

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday