Politico arată, într-o analiză, că recesiunea a venit într-un moment în care deja cele trei partide din coaliția de guvernare nu se înțelegeau asupra reducerii costurilor. Verzii vor impozitarea celor bogați și mai multe investiții în proiecte de mediu.  Partidul Liber-Democrat (FDP) susține mediul de afaceri și vrea o dereglementare, în timp ce socialiștii cancelarului Olaf Scholz sunt prinși la mijloc, sunt pentru aducerea muncitorilor străini și pentru investiții în industrii noi, mai ecologice, care să genereze creștere economică.

Vicecancelarul Robert Habeck, din partidul Verzilor, avertizează că Germania s-ar putea confrunta în 2024 cu reduceri bugetare de până la 22 de miliarde de euro: “Este pentru prima dată în mulți ani când bugetul federal se reduce, iar sistemul nu este adaptat la acest lucru”.

Ministrul de Finanțe și liderul FDP, Christian Lindner, a declarat că guvernul trebuie să se pregătească pentru negocieri “dificile” privind bugetul de anul viitor. El vede un deficit fiscal de 30 de miliarde de euro în următorii ani și susține că statul nu are altă opțiune decât să-și reducă cheltuielile.

O altă problemă cu care se confruntă statul este creșterea ratelor dobânzilor. Dacă în 2021, Germania a plătit dobânzi de 3,9 miliarde de euro pentru datoria sa, Politico scrie că anul viitor, ar putea plăti o sumă de zece ori mai mare.

Reamintim că ieri Institutul de statistică al Germaniei a anunțat intrarea oficială a economiei în recesiune tehnică. A raportat o diminuare a PIB-ului de -0,3% la începutul anului, înregistrând astfel al doilea trimestru consecutiv de scădere. Cauza principală a fost reducerea consumului intern, din cauza inflației. Faptul că Germania se află în recesiune implică, de asemenea, probleme pentru Zona Euro și pentru Uniunea Europeană, care depind în mare măsură de buna funcționare a industriilor germane.

Analiză integrală la Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday