Comentariul făcut de Dave Calhoun, directorul executiv al Boeing, reflectă îngrijorările din sectorul aviației cu privire la dificultățile și cheltuielile pe care le implică trecerea la combustibilul sustenabil (cunoscut drept SAF). Robert Campbell, șeful departamentului de cercetare privind tranziția energetică de la Energy Aspects, a explicat că “nu există modalități ieftine de a face carburanți sustenabili pentru aviație. Dacă ar fi existat, le-am fi făcut deja”.

Carburanții sustenabili pentru aviație, care sunt produși din deșeuri alimentare (ulei de gătit, plante), reprezintă pilonul central al unei noi strategii a companiilor aeriene de reducere a emisiilor. Acest tip de combustibil ar putea duce la o decarbonizare rapidă, prin înlocuirea carburanților de tip kerosen folosiți în prezent. Totuși, mai puțin de 1% din combustibilul de avioane la nivel global este SAF, prețul acestuia fiind dublu față de cel al combustibilului obișnuit, subliniază Financial Times.

Asociația Internațională a Transportului Aerian, un grup comercial care include cele mai mari companii aeriene din lume, a stabilit în 2021 un obiectiv de a obține emisii nete zero până în 2050. Atingerea acestui obiectiv ar însemna costuri uriașe, iar biletele de avion s-ar scumpi considerabil. Potrivit analiștilor, până când cererea pe termen lung pentru combustibilul SAF nu va fi garantată, investitorii vor fi reticenți în a investi capital în noi capacități de producție, ceea ce va menține sus costul de producție.

Sursa: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday