Potrivit Politico, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a reiterat luni, în timpul reuniunii cu ușile închise, poziția guvernului de la Budapesta în legătură cu ajutorul militar acordat Ucrainei, iar ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a ripostat dur, între cei doi diplomați izbucnind o argumentație, considerată totuși “civilizată” de ceilalí miniștri prezenți la discuție. 

Baerbock a citat rapoarte potrivit cărora banca de stat maghiară, OTP, desfășoară operațiuni bancare în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia din Luhansk și Donețk, ceea ce contravine dreptului internațional, și a acordat linii de credit soldaților ruși. Ungaria a respins acuzațiile, arătând că OTP consideră informațiile “incorecte” și a susținut că “își exprimă public sprijinul pentru Ucraina”.

Alte țări, precum Suedia și Estonia, au făcut presiuni asupra Ungariei, în timpul întâlnirii, arătând că UE nu trebuie să amâne impunerea de noi sancțiuni și acordarea de ajutor militar suplimentar pentru Ucraina. 

Disputa reflectă frustrarea tot mai mare pe care alte țări membre o au față de Ungaria, care, de la izbucnirea războiului, a pus numeroase piedici demersurilor europene care aveau ca scop sancționarea Rusiei și sprijinirea Ucrainei. Luni, unii diplomați și miniștri au cerut public Ungariei să renunțe la blocarea ajutorului pentru Kiev. 

În urma reuniunii, Josep Borrell, cel mai înalt diplomat al UE, a promis că va încerca să rezolve neînțelegerile: “Trebuie să facem tot ce putem pentru a obține aprobarea următorului pachet de sprijin militar pentru Ucraina. Dacă un stat membru are o problemă, haideți să discutăm despre asta”.

Sursă: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday