Gigantul petrolier a achiziţionat drepturile de foraj pentru o porţiune de 486 de mii de kilometri pătraţi de teren, în sudul oraşul Arkansas, SUA, în valoare de o sută de milioane de dolari. De acolo va extrage litiu, materie primă folosită pentru producerea de baterii pentru vehicule electrice, telefoane mobile sau laptopuri. 

Surse familiare cu subiectul au declarat pentru WSJ că, deoarece litiul face parte dintr-un domeniu complet diferit de al petrolului şi, implicit, combustibililor fosili, Exxon recunoaşte faptul că cererea pentru motoarele cu combustie internă ar putea atinge apogeul curând. De asemenea, ar marca o revenire a companiei la o industrie care a contribuit la debutul său, cu aproape 50 de ani în urmă. 

Totuşi, WSJ transmite că noua strategie nu reprezintă o schimbare fundamentală pentru Exxon, care a declarat că este încrezătoare că petrolul și gazele vor fi necesare timp de decenii. Totuși, ar plasa-o pe o piață a cărei popularitate se află în creștere rapidă şi i-ar diversifica portofoliul. Prin intermediul acestui proiect, compania urmăreşte să îşi stabilească un punct de sprijin într-o regiune bogată în litiu, unde vrea să testeze viabilitatea tehnologiilor de extracție.

Potrivit surselor WSJ, Exxon ar putea începe să foreze în lunile următoare. În cazul în care va obține rezultate satisfăcătoare, îşi va extinde operațiunile. Galvanic Energy, compania de la care Exxon a achiziţionat terenul, estimează că ar putea genera 4 milioane de tone de carbonat de litiu, suficient pentru bateriile a 50 de milioane de vehicule electrice. 

Anul trecut, Exxon a declarat că vehiculele electrice, hibride și cele alimentate cu pile de combustie ar putea reprezenta peste 50% din vânzările de mașini noi, până în 2050. De asemenea, flota mondială de vehicule electrice ar putea ajunge la 420 de milioane până în 2040, față de 3 milioane în 2017. 

Sursa: WSJ

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday