La sosirea în Japonia, unde este așteptat să se alăture liderilor mondiali care participă la summitul G7 de la Hiroshima, președintele ucrainean a postat un mesaj pe Twitter: ”Japonia. G7. Întâlniri importante cu parteneri și prieteni ai Ucrainei. Securitate și cooperare sporită pentru victoria noastră. Pacea va deveni mai aproape astăzi”.

Volodimir Zelenski a ajuns în Japonia cu o aeronavă pusă la dispoziție de guvernul francez. Șeful de stat din Ucraina va avea o întrevedere cu președintele american Joe Biden, care i-a informat pe liderii G7 că SUA vor sprijini inițiativa aliaților de a antrena piloți ucraineni pe aeronave de luptă moderne, inclusiv F-16.

În aceeași ordine de idei, surse citate de Reuters au declarat că Joe Biden urmează să anunțe de la Hiroshima un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina, în valoare de 375 de miloane de dolari. Acesta include muniție, artilerie și lansatoare de rachete HIMARS.

Conform unor informații apărute ieri, Zelenski urma să participe la summitul G7 online, nu să se deplaseze fizic, dar de multe ori detaliile despre vizitele lui Zelenski sunt păstrate secrete, din motive de securitate.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday