Apple va lansa funcția Personal Voice, ce permite dispozitivelor să genereze reproduceri digitale ale vocii utilizatorilor în doar 15 minute. Va fi valabilă pe iOS 17 și va ajuta persoanele cu dizabilități să comunice.

Funcția face parte dintr-o serie de instrumente noi, care vor intra în dotarea dispozitivelor iPhone și iPad anul acesta, odată cu actualizarea de software iOS 17. Personal Voice va funcționa împreună cu funcția Live Speech pentru a le permite utilizatorilor să își înregistreze vocea și să comunice cu alte persoane în timpul apelurilor audio sau pe platforme precum FaceTime.

Pentru a seta funcția Personal Voice, utilizatorii trebuie să citească un set aleatoriu de indicații, pentru ca dispozitivul să înregistreze vocea timp de 15 minute. După crearea unui model, o varietate de fraze vor putea fi redate, fie prin intermediul vocii utilizatorului, fie de Siri. Funcția va putea fi combinată cu Live Speech, care va permite utilizatorilor să tasteze mesaje pe dispozitiv pentru a fi citite cu voce tare.

Apple va implementa aceste funcții în special pentru persoanele care suferă de anumite dizabilități (cum ar fi scleroză laterală amiotrofică) și care riscă să își piardă capacitatea de a vorbi.

Un alt instrument, care va fi disponibil însă doar pe dispozitivele Apple cu senzor LIDAR, se numește Point And Speak. Acesta va permite utilizatorilor să indice cu degetul textul de pe un obiect (de exemplu, de pe electrocasnice), iar telefonul sau tableta să folosească camera foto pentru a citi acel text. 

Sursa: Sky News

Folosim cookies