Cele 11 bănci vizate de ancheta ANPC sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului“, a precizat pentru Agerpres Paul Anghel, directorul general al ANPC.

Reprezentantul ANPC mai precizează că măsura va permite clienților băncilor respective să beneficieze de egalitate dintre părțile contractului și va asigura un echilibru contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacționare în cunoștință de cauză și de a anticipa orice cost sau metodă de calcul înșelător. Contractele de creditare analizate de ANPC erau încheiate pe o perioadă medie și lungă de timp, cu termen de rambursare de peste 10 ani, în lei sau valută. 

Sursa Foto: Anyaberkut / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday