Fabrica va fi construită în orașul Heide, din landul Schleswig-Holstein din nordul Germaniei și ar urma să fie subvenționată atât de guvernul țării cât și de cel al regiunii. Aceasta ar putea genera trei mii de noi locuri de muncă și să contribuie cu alte câteva mii la industria din jurul orașului.

Compania suedeză a transmis că estimează că livrarea bateriilor va începe din 2026. Planul de dezvoltare al fabricii a fost deja aprobat la nivel local, iar demararea lucrărilor de construcție se vor face până la finalul acestui an. Costurile nu au fost dezvăluite, dar potrivit Reuters, se ridică la “câteva miliarde de dolari”.

Colaborarea dintre producătorul suedez de baterii litiu-ion și guvernul german este, conform Reuters, aprobată de Comisia Europeană. De asemenea, menționează că, dacă va fi aprobată, subvenționarea ar fi prima oferită de Germania, de la instituirea cadrului general la nivelul Uniunii Europene, pentru investiții în energia verde.

Northvolt și statul Schleswig-Holstein au semnat în martie 2022 un acord de colaborare în domeniul producției de baterii pentru mașinile electrice. Continuarea demersurilor pentru implementarea acestuia a fost însă oprită, după ce producătorul suedez a spus că preferă să se concentreze pe investiții în SUA și abia apoi în Europa. Această decizie, pe fondul subvențiilor acordate de americani în domeniu.

Northvolt este unul dintre cei mai importanți producători de baterii pentru mașinile electrice, iar demersul său ar putea deschide calea către constituirea unei industrii autohtone. De altfel, ProLogium din Taiwan a anunțat săptămâna aceasta că a găsit, alături de Franța, locația primei sale fabrici de baterii din Europa. 

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday