Imran Khan venea la instanța supremă pentru a se prezenta la termen, într-o anchetă în care era acuzat de corupție. Un martor a declarat pentru agenția Reuters că la scurt timp după ce Khan a intrat pe porțile Înaltei Curți, după el au venit contingentele forțelor paramilitare cu transportoare blindate. 

Informația a fost confirmată de un reprezentant de rang înalt al partidului din care face parte fostul premier. Reprezentantul a explicat că arestarea a fost făcută de de agenții Biroului Național de Responsabilitate, care este organismul anticorupție al țării.

Khan a pierdut funcția de prim-ministru în urma unei moțiuni de cenzură, în aprilie anul trecut. Acesta susține că evenimentele reprezintă o conspirație occidentală împotriva lui. În noiembrie, când ținea un discurs la un miting organizat de partidul său, a fost împușcat în picior, într-o aparentă tentativă de asasinat. 

Surse alternative: Reuters, The Guardian

Sursa Foto: Jahanzaib Naiyyer / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday