Guvernul francez va aloca 2,2 miliarde de euro până în 2027 pentru a îmbunătăți infrastructura pentru biciclete. Scopul este dublarea rețelei de piste, iar pentru acest lucru va aloca 250 de milioane de euro pe an. Restul bugetului va fi direcționat către alte măsuri, iar aproximativ 500 de milioane de euro vor fi alocate subvențiilor pentru cumpărarea de biciclete, inclusiv second-hand.

În prezent, rețeau de piste pentru biciclete are o lungime de 50 de mii de kilometri, iar ținta este ca aceasta să fie extinsă la 80 de mii de kilometri în 2027 și să ajungă la 100 de mii de kilometri în 2030. Conform ministrului Transporturilor, prioritate vor avea orașele mai mici și zonele rurale, deoarece marile orașe au primit deja finanțări substanțiale de la stat pentru extinderea rețelei de piste.

De asemenea, autoritățile franceze vor aloca diferite sume de bani pentru a crea parcări pentru biciclete în gări și orașe, pentru sisteme antifurt, și va oferi instruire pentru toți copiii de școală primară.

Sursă: Reuters

Sursa Foto: Delstudio / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday