Procurorii transmit că, în perioada 2011 – 2017, edilul Anton Valeriu ar fi primit suma de 1,5 milioane de euro pentru soluționarea cererii unei persoane de restituire a unui teren de 45 de hectare pe raza comunei Corbeanca, bani ce ar fi fost remiși după obținerea despăgubirilor bănești, ca urmare a aprobării dosarului de către A.N.R.P.

Totodată, mai arată DNA, în perioada 2011 – iulie 2019, primarul comunei ar fi pretins de la anumite persoane îndreptățite să li se restituie diverse suprafețe de teren, jumătate din drepturile revendicate pentru a aproba cererile depuse de acestea. După soluționarea cererii, acesta ar fi primit șapte hectare de pădure (vândută ulterior pentru 1.554.695 euro) și nouă hectare de teren arabil (vândut în 2019 pentru suma de 450.000 euro) și a sumei de 475.318 euro.

Pentru a fi disimulată adevărata proveniență a sumelor de bani primite cu titlu de mită, la instigarea suspectului Anton Valeriu, ar fi fost încheiate mai multe acte notariale autentificate prin care ar fi fost ascuns adevăratul beneficiar al sumei de bani menționate mai sus“, se arată în comunicatul DNA.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday