Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Aplicarea Legii a transmis într-un comunicat de presă că forțele de ordine au închis piața ilegală supranumită “Monopoly Market” și au arestat 288 de suspecți implicați în cumpărarea sau vânzarea de droguri pe dark web, în cadrul operațiunii SpecTor. La operațiune au participat nouă state de pe trei continente (Austria, Franța, Germania, Olanda, Polonia, Brazilia, UK, SUA și Elveția).

Au fost confiscate peste 50,8 milioane de euro în numerar și monede virtuale, 117 arme de foc și 850 kg de droguri, dintre care 258 kg de amfetamine, 43 kg de cocaină, 43 kg de MDMA și peste 10 kg de LSD și pastile de ecstasy. Arestările au avut loc în SUA (153), Marea Britanie (55), Germania (52), Țările de Jos (10), Austria (9), Franța (5), Elveția (2), Polonia (1) și Brazilia (1).

O serie de investigații pentru a identifica și alte persoane aflate în spatele conturilor de pe dark web sunt încă în desfășurare. Pe măsură ce autoritățile de aplicare a legii au obținut acces la listele extinse de cumpărători ale vânzătorilor, mii de clienți din întreaga lume sunt acum vizați, transmite Europol.

În perioada premergătoare acestei operațiuni, autoritățile germane și americane au închis, de asemenea, “Hydra” – cea mai mare piață de dark web cu venituri estimate la 1,23 miliarde de euro, în aprilie 2022. 

Sursă: Europol

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday