Vice Media Group, compania care deține site-urile Vice și Motherboad, s-ar putea confrunta cu falimentul în contextul în care tot mai multe firme de mass-media și tehnologie sunt afectate de incertitudinile din economie și de pe piața publicitară din SUA.
Din această cauză, în urmă cu câteva zile, compania și-a închis programele Vice News Tonight și BuzzFeed News și a concediat o parte din personal, ca parte a unei ample restructurări, menită să pună capăt unor ani de dificultăți financiare.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Vice, compania se concentrează pe găsirea unei soluții și a primit oferte de la diverse companii pentru a evita falimentul. În cazul unui faliment care ar putea avea loc în următoarele săptămâni, Fortress Investment Group, deținătorul datoriilor Vice, ar putea ajunge să controleze compania.
Vice se număra printre companiile din mediul digital care au obținut o popularitate semnificativă de-a lungul anilor, având un public larg, cu categorii de vârste variate. În 2017, compania a fost evaluată la 5,7 miliarde de dolari.
Sursa: NY Times
Foto: Dreamstime/ Timon Schneider
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.