Presa britanică relatează că documentele detaliază mecanismele interne ale submarinului de 1,3 miliarde de lire sterline, HMS Anson, realizate de constructorul navei pentru izolarea și depresurizarea unor elemente ale sistemului. Ele au fost găsite pe jos, în toaleta unui bar din apropierea șantierului naval din orașul Barrow-in-Furness, unde submarinul respectiv a staționat de mai multe ori.
Marina Regală a Marii Britanii a transmis că a lansat o investigație: “Acestea sunt documente sub formă de suport de curs, generice, care nu conțin informații clasificate. Cu toate acestea, luăm foarte în serios toate aspectele legate de securitate și vom investiga circumstanțele în care aceste rapoarte au fost descoperite“, a declarat un purtător de cuvânt al Royal Navy. O persoană cu informații în domeniu a precizat că documentele “nu detaliază modul în care submarinul funcționează, ci doar permit contractorilor să înțeleagă modul în care interacționează sistemele“.
HMS Anson este al cincilea submarin nuclear din clasa Astute, deținut de Marina Regală a Marii Britanii. Este capabil să lanseze rachete de croazieră Tomahawk. Pe site-ul oficial al marinei aceste submarine sunt descrise ca fiind “cele mai mari, mai avansate și mai puternice submarine de atac“ ale flotei.
Sursa: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.