Comisia Europeană a transmis, vineri, că a ajuns la un acord preliminar cu România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia, pentru a permite tranzitul cerealelor ucrainene, după restricţiile de import impuse de acestea asupra produselor agricole din Ucraina, în urma nemulțumirii fermierilor. 

“Am acţionat pentru soluţionarea preocupărilor exprimate atât de fermierii din ţările UE, cât şi de către Ucraina”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene în domeniul afacerilor economice, pe reţelele de socializare. A adăugat că, pe lângă pachetul de sprijin de 100 de milioane de euro pentru fermieri, acordul include şi “măsuri de protecție” pentru patru produse agricole – grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a declarat că acordul “menţine atât capacitatea de export a Ucrainei, astfel încât să continue să alimenteze lumea, cât și mijloacele de trai ale fermierilor noștri”.

Acum o săptămână, România a impus măsura sigilării şi monitorizării la vamă a transporturilor de cereale din Ucraina, pe motiv că în unele dintre cerealele și semințele oleaginoase importate au fost găsite pesticide peste limita admisă în UE. Totuși, autoritățile au permis tranzitul cerealelor pe teritoriul țării.

Odată cu izbucnirea conflictului din Ucraina, cele cinci țări au devenit rute principale de tranzit pentru cerealele ucrainene, care nu au putut fi exportate prin porturile Ucrainei de la Marea Neagră. Ulterior, România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia au impus restricţii din cauza temerilor că grânele din Ucraina, destinate exportului către alte țări, au ajuns pe piețele locale, ceea ce a dus în final la scăderea veniturilor fermierilor.

Sursă alternativă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday