Poliţia transmite, într-un comunicat de presă, că a arestat un cetăţean sirian de 28 de ani, care ar fi plănuit, împreună cu fratele său de 24 de ani, să detoneze “ţinte civile” prin intermediul unei centuri de explozibili improvizate. Atentatul ar fi fost motivat de “doctrine islamiste radicale și jihadiste”, se arată în comunicat. 

În urma unor percheziții la mai multe proprietăți din Hamburg și Kempten (în nordul și sudul Germaniei), procurorii, împreună cu 250 de polițiști, au găsit indicii conform cărora bărbatul ar fi cumpărat materii prime de pe internet pentru fabricarea unor bombe, timp de mai multe săptămâni, iar fratele său l-ar fi ajutat în acest sens. Autorităţile au găsit la domiciliile acestora substanţe chimice şi mai multe telefoane.

Bărbatul ar fi plănuit să se arunce în aer și “să ia cu el cât mai mulți «necredincioși» posibil”, a declarat o purtătoare de cuvânt a procuraturii. Poliţia nu a făcut publice identitățile bărbaţilor.

Sursă: Reuters

Foto: Yelizaveta Tomashevska | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday