Meteorologii anunță ploi și posibile furtuni în Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei și în tot sudul țării, până diseară la ora 22. Vânt de până la 90 km/h la munte.

Administrația Națională de Meteorologie transmite că, în intervalul menționat, va continua să plouă în Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei și la munte, iar după-amiaza și seara vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină în Muntenia și Dobrogea. Cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp și izolat peste 30 l/mp.

Totodată, local și temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 45-55 km/h. În zona montană, îndeosebi în Carpații Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1600 m, rafalele vor depăși 70-90 km/h și vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Folosim cookies