Hydro-Quebec, a doua cea mai mare hidrocentrală din Canada, a transmis că o avarie la centrala Churchill Falls a provocat oprirea a șase turbine hidraulice, iar peste 490 de mii de locuitori ai provinciei Quebec au rămas fără curent. 

Purtătorul de cuvânt al companiei a precizat că pana de curent a apărut în timpul unor lucrări de mentenanță. “În timpul unor operațiuni de întreținere a turbinelor din această după-amiază, o problemă la centrala Churchill Falls a dus la oprirea alimentării cu energie electrică a consumatorilor din Quebec. Toate unitățile au fost puse în funcțiune, iar incidentul este acum investigat”, a declarat aceasta.

Ministrul Economiei, Pierre Fitzgibbon, a precizat pentru La Presse că pana de curent “nu este rezultatul unui atac cibernetic. Hydro (corporația provincială care generează și furnizează energie electrică) nu cunoaște încă motivul pentru care grupurile de turbine s-au oprit”.

Surse: Reuters, La Presse

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday