Analiștii sunt de părere că temperaturile mari înregistrate în ultima perioada în Spania și lipsa precipitațiilor ar putea duce la înregistrarea unui randament scăzut al producției de ulei de măsline și anul acesta. Precipitațiile înregistrate de la începutul anului hidrologic, în luna octombrie sunt cu 23% sub nivelul normal.

Potrivit agenției meteorologice a țării, luna trecută a fost a doua cea mai călduroasă și mai secetoasă lună martie din acest secol pentru Spania. De asemenea, se preconizează ca luna aceasta să fie cea mai secetoasă lună aprilie din istorie. În primele 17 zile ale lunii nu a plouat deloc în mai mult de jumătate din țară. De altfel, chiar și în zonele în care s-au înregistrat precipitații, acestea au fost sporadice, iar cantitatea de apă nu este suficientă pentru întreținerea culturilor. 

Fermierii spanioli produc în mod normal jumătate din cantitatea de ulei de măsline necesară la nivel mondial. În ultimele 12 luni, livrările s-au înjumătățit însă, fiind exportate aproximativ 780 de mii tone. Financial Times arată că, din această cauză, prețul uleiului de măsline a crescut din iunie și până acum, ajungând la aproximativ 5,4 euro pe kilogram.  

Analiștii spun că situația este dificilă și în alte state mediteraneene. În Italia, de pildă, anul 2022 a fost cel mai secetos din ultimii 1800 de ani. 

Măslinele sunt recoltate în zona mediteraneană din octombrie și până în februarie, iar analiștii sunt de părere că, având în vedere situația actuală, în absența unor ploi abundente, producția de ulei de măsline va fi din nou slabă. De asemenea, se estimează că din cauza situației dificile din toate statele care produc ulei de măsline calitatea acestuia va scădea simțitor, iar numărul celor care vor mai avea produse de calitate superioară se va reduce.

Analiză integrală la FT

Sursa foto: DuÅ¡an Zidar | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday