Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB) anunță că a primit 972 cereri adresate băncilor și 255 cereri adresate IFN-urilor, de la începutul anului. Până în acest moment, 247 de cereri au fost acceptate pentru negociere de către bănci și doar 11 de către IFN-uri.

„Aproximativ 20% dintre cazurile soluționate de CSALB au beneficii ce depășesc 5.000 de euro și au fost obținute prin reduceri sau ștergeri integrale de sold, scăderea comisioanelor sau a dobânzilor și/sau restituirea unor sume încasate în trecut”, arată Centrul pentru Soluționare Amiabilă, într-un comunicat de presă.

CSALB informează că un bucureștean a obținut ștergerea a peste 298 de mii de lei din datorie, iar unui orădean i-au fost șterși 52 de mii de franci din datorie, două recorduri, în condițiile dificile de după izbucnirea pandemiei. 

“Recomandarea către bănci, în general: reprezentanții care participă la negocieri în cadrul CSALB trebuie să aibă răbdare cu solicitările, dar și cu nevoile consumatorului. În plus, să cunoască foarte bine speța și particularitățile cazului atunci când propun o soluție, cu atât mai mult cu cât unul dintre principiile concilierii este particularitatea cazurilor și a soluțiilor propuse în urma negocierilor”, spune Alina Radu, conciliator în cazul CSALB. 

Potrivit sondajului lunar al BNR, băncile anticipează scăderea atât a cererii, dar și a ofertei de credite.

CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday