Ploaia anuală de meteori Lyride atinge punctul maxim în acest weekend. Conform specialiștilor, dacă condițiile sunt prielnice, pot fi văzuți în jur de 15-20 de meteori pe oră, mai ales că în această perioadă nu este Lună plină. 

“În luna aprilie, în nopțile de 21/22 și 22/23, toți cei ce vor privi spre cer vor vedea mai multe stele căzătoare decât în mod normal. Este activ curentul de meteori Lyride, iar în aceste nopți va fi maximul. Curentul este activ între 16 și 25 aprilie, numărul maxim de meteori observabili cu ochiul liber în condiții ideale fiind de 18. În 2023 maximul se produce pe 23 aprilie, ora 3 dimineața, deci puteți observa în noaptea de 22 spre 23. Lumina Lunii nu va deranja deloc observațiile. Cel mai bine este să observați cerul după ora 23, până dimineața, și să alegeți o zona de cer pe care sa o priviți în continuu”, explică specialiștii de la Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”.

Locul de unde pare că vin meteorii este situat lângă steaua Vega, din constelația Lyra. Vega se va afla înspre orizontul nord-estic.

NASA explică faptul că cel mai bun moment pentru a vedea Lyridele este în emisfera nordică, între miezul nopții și răsăritul Soarelui, într-o zonă întunecată, fără lumini stradale. Acest curent de meteori este unul dintre cele mai vechi analizate și are loc anual, primele observații fiind făcute de chinezi acum 2600 de ani.

Sursă alternativă: CBS

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday