Curtea Supremă a blocat noile restricţii stabilite de instanţele inferioare privind utilizarea medicamentului Mifepristone, folosit în peste jumătate dintre avorturile din SUA. Acesta a fost folosit de peste cinci milioane de femei din SUA pentru a face întrerupere de sarcină, fiind aprobat de Administrația de Medicamente în 2000, după patru ani de examinări.

Decizia se aplică imediat, ceea ce înseamnă că femeile pot folosi în continuare medicamentul indiferent de statul în care se află, dar poate fi atacată prin apel. Totodată, este considerată una surpinzătoare, în condițiile în care anul trecut, tot Curtea Supremă a anulat dreptul constituțional al femeilor de a face întrerupere de sarcină, permițând fiecărui stat în parte să poată interzice sau să limiteze avorturile.

Sursă alternativă: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday