Potrivit inspectorului de poliție regional, marfa a fost raportată dispărută luni (17 aprilie). Aceasta a sosit cu o aeronavă pe aeroport, a fost descărcată și dusă la o unitate de depozitare, în conformitate cu procedura normală. Încărcătura a dispărut la scurt timp după.

Polițiștii nu au oferit detalii despre proveniența aeronavei sau compania aeriană care a transportat încărcătura și nici destinația sa finală. Au precizat că containerul avea o dimensiune de aproximativ cinci metri pătrați, dar au refuzat să spună cât cântărea.

Autoritatea Aeroporturilor din Greater Toronto (GTAA) a transmis că este la curent cu furtul și că hoții au accesat partea publică a unui depozit închiriat unei terțe părți, în afara liniei de securitate primară. Furtul “nu a implicat accesul la Toronto Pearson în sine și nu a reprezentat o amenințare pentru pasageri sau personalul GTAA”, a mai transmis autoritatea.

Furtul ar putea marca unul dintre cele mai mari astfel de evenimente din istoria Canadei, alături de așa-zisul “marele furt de sirop de arțar canadian” din 2011 și 2012, când trei mii de tone de sirop evaluat la 18,7 milioane de dolari au fost furate dintr-o unitate de depozitare din Quebec.

Surse alternative: Reuters, BBC

Foto: Alexey Novikov | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday