Departamentul de Justiție al Statelor Unite (DOJ) a anunțat că patru cetățeni americani din statul Florida și trei cetățeni ruși sunt bănuiți că, de mai mulți ani, au desfășurat în SUA o campanie de influență străină malignă, în interesul Rusiei. 

Potrivit DOJ, Aleksandr Ionov, care locuiește la Moscova, a fondat o organizație care primea finanțare din partea guvernului rus. Prin aceasta, a recrutat patru americani din Florida, care făceau parte din grupuri politice. DOJ explică faptul că acesta, sub coordonarea a doi ofițeri ai FSB, a finanțat și dirijat pe ascuns campania electorală a unui american, care candida pentru o funcție în administrația locală.

Ionov i-ar fi recrutat pe cei patru americani, puși și ei sub acuzare, între 2014 și 2022, pentru a participa la campania de influență și a acționa ca agenți ai Rusiei în SUA.

Într-un caz separat, deschis la Washington, rusoaica Natalia Burlinova a fost pusă sub acuzare pentruconspirație cu un ofițer FSB pentru a acționa ca agent ilegal al Rusiei în Statele Unite”.

Burlinova ar fi încercat să recruteze academicieni și cercetători americani pentru a călători în Rusia pentru un program finanțat de Moscovadevotat promovării intereselor naționale ruse, a transmis Departamentul de Justiție.

Surse alternative: Reuters, Comunicatul Departamentului de Justiție

Foto: Linda Williams | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday