Democratul Chuck Schumer spune că a redactat și publicat “un cadru care descrie un nou regim de reglementare care ar preveni potențialele daune catastrofale pentru SUA, asigurându-se în același timp că țara avansează și conduce în această tehnologie transformatoare”. Draftul liderului majorității din Senatul SUA obligă, printre altele, companiile dezvoltatoare să permită experților independenți să revizuiască și să testeze, înainte de lansare, tehnologiile care folosesc inteligența artificială și să ofere utilizatorilor finali rezultatele testelor.

Timpul este esențial pentru a lua-o înaintea acestei noi și puternice tehnologii și, astfel, pentru a preveni situația în care societatea și securitatea națională au de suferit. Inteligența artificială trebuie folosită pozitiv și în scopuri de dezvoltare, iar acest lucru se poate face prin adoptarea și promovarea unei legislații puternice și bipartizane”, a mai explicat Chuck Schumer. 

Liderul majorității din Senat a făcut referire în acest context și la China, care a prezentat marți un proiect de lege privind măsurile de luat pentru gestionarea inteligenței artificiale generatoare. Autoritatea de reglementare cibernetică din China a cerut companiilor dezvoltatoare de inteligență artificială să prezinte autorităților de la Beijing o evaluare de securitate înainte de a lansa produsul sau serviciul către public.

Reuters scrie că propunerile lui Schumer au fost prezentate sumar și nu au fost încă transpuse într-un proiect de lege. Este însă cel mai concret pas făcut de guvernul SUA în adoptarea unui set de reguli care vizează utilizarea inteligenței artificiale. Planul democratului va avea nevoie acum de aprobarea Congresului SUA și a Casei Albe, proces care ar putea dura cel puțin câteva luni.

Sursa: Reuters

Sursa Foto: Pop Nukoonrat / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday