Un videoclip îngrozitor în care trupele rusești decapitează un soldat ucrainean, prizonier de război, circulă în mediul online. Este absurd ca un stat ca Rusia, care este mai rea decât ISIS, să prezideze Consiliul de Securitate al ONU. Teroriștii ruși trebuie să fie alungați din Ucraina și din ONU și să fie trași la răspundere pentru crimele lor”, a scris pe Twitter ministrul ucrainean de Externe, Dimitro Kuleba. 

Și Volodimir Zelenski a reacționat printr-o postare pe Telegram la videoclipul menționat. Există un lucru pe care nimeni în lume nu îl poate ignora – cât de ușor aceste bestii pot ucide. Nu vom uita nimic și nici nu-i vom ierta pe ucigași. Va exista o răspundere legală pentru tot. Trebuie să înfrângem teroarea, a scris președintele ucrainean.

Serviciul de Securitate al Ucrainei a transmis că a demarat o anchetă privind moartea soldatului ucrainean. Șeful agenției ucrainene spune că soldații ruși, cel mai probabil din cadrul grupării Wagner, vor fi găsiți și trași la răspundere. Autoritățile ucrainene investighează moartea soldatului, pe care o consideră crimă de război.

Sursa: Pravda

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday