Presa de stat din Italia a anunțat că guvernul a mai aprobat o finanțare de cinci milioane de euro, care ar putea fi suplimentată. Totodată, este de așteptat numirea unui comisar special pentru migrație. Nello Musumeci, ministrul Protecției Civile, a declarat: ”Să fie clar, acest lucru nu rezolvă problema, a cărei soluție este legată de o intervenție atentă și responsabilă a Uniunii Europene”. 

Premierul Giorgia Meloni a lansat mai multe apeluri la solidaritate din partea altor țări membre UE, care să preia la rândul lor o parte din migranți. Washington Post notează că țările respective nu-și respectă promisiunile.

De la începutul acestui an, au ajuns în țară aproximativ 31.000 de migranți, potrivit datelor Ministerului de Interne, de aproape patru ori mai mulți decât în același interval de timp din ultimii doi ani. Cei mai mulți provin din Coasta de Fildeș, Guineea, Pakistan, Egipt, Tunisia și Bangladesh.

Recent, într-o singură zi au sosit în Lampedusa, o mică insulă la sud de Sicilia, 26 de ambarcațiuni cu migranți. Pe insulă se găsește un adăpost pentru circa 400 de persoane, dar în ultimele zile acolo au fost cazate peste 3.000. În acest context, autoritățile au închiriat feriboturi pentru a mai aduce migranți în Sicilia sau în partea continentală a țării.

Sursa: The Washington Post

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday